Izvoare termominerale
În prezent, în împrejurimile stațiunii Băile Herculane sunt cunoscute 16 izvoare naturale cu apă termominerală, înșirate în lungul Cernei pe o lungime de aproape 4km. Pe lângă acestea, în ultimele două decenii s-au executat 9 foraje hidrogeologice, cu ajutorul cărora s-a obținut un spor important de debit.Rezervarea actuală de apă termominerală de care dispune stațiunea este de peste 4.000 mc în 24h, care oferă prin proprietățile sale fizico-chimice, posibilități variate de cură balneară.
Interesul cercetătorilor pentru izvoarele termale de la Băile Herculane s-a manifestat încă din cele mai vechi timpuri.
Compoziția chimică a izvoarelor are un înalt grad de stabilitate în timp, excepție făcând izvorul Hercule I, în cazul căruia infiltrațiile de ape de la suprafață produc încă perturbări de chimism și temperatură.
În funcție de compoziția lor chimică, apele izvoarelor termominerale din perimetrul Băilor Herculane se grupează astfel:
Izvoare clorosodice, bicarbonatate, slab sulfuroase, cum sunt cele Șapte Izvoare Calde de pe malul drept și cel stâng al Cernei și Izvorul Scorillo
Aceste izvoare sunt caracterizate printr-o mineralizare totală de 500-2600 mg/l, în care elementele predominante sunt clorura de sodiu, sulfații de calciu și bicarbonații de calciu.
Izvoarele au și un important grad de radioactivitate, ajungând până la 22mµc/1. Ele figurează astfel printre cele mai radioactive din țara. Totodată, aceste izvoare au un slab conținut în H2S, de 4-5 mg/l.
Izvoarele clorosodice, bicarbonate, calcice
În această grupă pot fi încadrate izvoarele Hercule I și Hygeea, care se caracterizează prin absența H2S, cu conținut mai mare în cloruri, bicarbonați de calciu și magneziu și prin prezența în proporție de până la 80mg/l a sulfaților de calciu și magneziu. Mineralizarea totală a acestora ( de la 600-3500mg/l ) le conferă caracterul unor ape asemănătoare celor din stațiunea Felix.
Izvoarele clorosodice, bromoiodurate, slab sulfuroase
În acest tip sunt încadrate izvoarele Apollo I, Apollo II și Hebe, caracterizate în principal prin prezența de H2S în proporție de 15-44 mg/l și printr-un conținut crescut în cloruri de sodiu și potasiu, care ajung până la 150mg/l. La aceste izvoare se face simțită prezența sulfanților de calciu și magneziu, care ajung până la 110mg/l și apariția bromului și iodului în cantitate de 1-3mg/l. Mineralizarea totală atinge valori de 2800mg/l.
Izvoare clorosodice, bromoioduate, sulfuroase
În aceasta grupă sunt înglobate izvoarele Diana I-V, Neptun I-IV, Venera, Traian, Decebal și forajele 4578nși 4579. Caracteristica principală a acestor ape este prezența H2S în proporții crescute, de la 30mg/l la izvorul Diana la 60mg/l la izvorul Traian. Interesant la acest ultim izvor este faptul că la suprafață apar erupții de gaz metan, iar conținutul în hidrogen sulfurat variază în limite foarte largi ( de la 30-60mg/l ). Conținutul în cloruri de sodiu și potasiu este și el foarte mare, variind între 3500-4780mg/l. Proporțional crește și conținutul în sulfat de calciu și magneziu, de la 114 la 214mg/l.
Din buletinele de analiză rezultă că izvoarele din Băile Herculane mai conțin în cantități foarte mici cobalt, cupru, zinc, nichel, titan, vanadiu și molibden.
Datele diferitelor analize demonstrează că unele izvoare au o mineralizare constantă, iar altele prezintă mici variații care nu le schimbă însă cu nimic caracteristicile cauzate de evoluția pulsatorie a debitelor și emanațiilor de gaz metan.
Cu râuri de ape fierbinți, cu asezarea pe una din cele mai pitorești văi ale Carpaților, Băile Herculane se situează printre cele mai valoroase stațiuni de acest gen din lume.
